Sprijin
Recomandări de coordonare
Opt lucruri pe care fiecare părinte și le asumă pentru el, pentru binele copiilor. Nimic de bifat, de semnat sau de trimis cuiva — le găsești și în aplicație, pe Acasă.
Citește recomandările →Disponibilă pe iPhone și Android
Ioana are ședință. Andrei poate. Când sunt amândoi în Coparenta, schimbarea intră în calendar abia după ce o acceptă celălalt părinte. Tot aici stau programul lui Luca, ce ia cu el la predare și rutina lui, la vedere pentru amândoi.
Patru pași, de la primul mesaj la ziua schimbată în calendar. Exemplu cu familia demo din aplicație: Andrei și Ioana, Maria (9 ani) și Luca (6 ani).
Nu într-un chat oarecare, între poze de la serviciu. Conversația stă lângă program, unde o găsesc amândoi.
Deocamdată nu se schimbă nimic. Miercuri e tot la Ioana, marcată ca cerere în așteptare. Calendarul nu se mișcă înainte de răspunsul ei.
Miercuri trece la Andrei. Amândoi văd același calendar — zilele de predare, sărbătorile, vacanțele școlare.
Știe ce trebuie să fie în ghiozdan din lista «Ce ia copilul cu el». Antibioticul — 5 ml dimineața — e în jurnalul lui Luca, unde l-a notat Ioana.
Primii pași
Patru ghiduri scurte, de la spațiul comun la programul copiilor.
Schimbul de zile e doar o parte. Coparenta ține și lucrurile mărunte de peste săptămână, ca să nu le mai cauți prin mesaje vechi.
Ziua, ora și locul stabilit, plus lista cu ce pui în geantă — o bifezi de fiecare dată. Primești o notificare înainte să vină rândul tău.
Cheltuieli comune și sume de decontat, cu filtre pe tip, pe copil și pe perioadă. Pensia de întreținere se ține separat, marcată lunar ca achitată sau nu.
Grup sanguin, alergii, medic, contact de urgență, ora de adormire — la îndemână când contează.
Poți invita, de exemplu, un bunic, cu acces doar de vizualizare la programul copilului și la calendar — inclusiv vacanțele și zilele speciale — și la notele de jurnal partajate de părinți, cu excepția celor din categoria «Sănătate». Nu vede reflecțiile sau istoricul jurnalului. Nu vede cheltuielile, mesajele dintre voi sau notele private.
Ai un program într-o hotărâre, sărbători stabilite, bonuri în telefon sau cheltuieli într-un tabel? Le poți aduce în Coparenta. Nimic nu se citește singur din documente sau din poze: răspunsurile și sumele le dai tu. Fiecare punct de mai jos spune și ce nu poate face.
«Am o hotărâre sau o convenție» te întreabă pas cu pas: la cine stă copilul, cât de des, de când până când. Răspunzi cu documentul lângă tine, apoi verifici programul pe calendar. Coparenta nu citește documentul: răspunsurile le dai tu. Programele diferite pe copii și weekendurile numerotate din lună (de exemplu al 1-lea și al 3-lea) nu se pot transcrie aici.
Alegerile din calculatorul de sărbători de pe acest site (Crăciun, Revelion, Paște, 1 Iunie) ajung în asistent prin butonul «Compară alegerile în aplicație». Aplicația le arată lângă regulile ei, cu «La fel», «Diferă» sau «Lipsește», dar nu le scrie în calendar: o regulă care diferă o schimbi tu, în Ocazii. Vacanțele școlare nu vin din calculator.
La Cheltuieli alegi până la 10 poze din galerie, iar formularul trece prin ele pe rând: «Bon 1 din 4», «Bon 2 din 4». Suma o scrii tu, nu se citește de pe poză, iar pe fiecare bon alegi data reală a cheltuielii.
Din Excel sau Google Sheets salvezi tabelul ca fișier CSV (un fișier simplu, cu valorile separate prin virgulă sau punct și virgulă), apoi îl alegi în Cheltuieli, la Export, «Importă din Excel / Sheets». Intră doar ce ai plătit tu, cel mult 500 de rânduri odată, în moneda din Setări, cu data reală din tabel. Rândurile cu probleme sunt marcate și nu intră.
Pentru cine este
Coparenta este pentru părinți separați care coordonează programul și viața copiilor între două case. Aici, fiecare zi trebuie să fie clară pentru amândoi.
Alegi: toate zilele la tine, într-o singură culoare, sau programul după care vă țineți acum, ca evidență doar pentru tine. E calendarul tău, nu un program convenit, și poți adăuga evenimente. Când intră și celălalt părinte, stabiliți împreună programul comun.
Ce poți citi și cu cine poți vorbi.
Sprijin
Opt lucruri pe care fiecare părinte și le asumă pentru el, pentru binele copiilor. Nimic de bifat, de semnat sau de trimis cuiva — le găsești și în aplicație, pe Acasă.
Citește recomandările →În aplicație
În aplicație găsești linkuri către povești terapeutice, articole și ghiduri interactive, în română. Materialele aparțin autorului și se deschid pe site-ul lui.
În aplicație
Poți trimite o întrebare din aplicație. Terapeutul vede doar întrebarea, fără nume și fără adresă de email. Răspunsul e general: nu este o evaluare și nu ține loc de consiliere sau de aviz. Nu fiecare întrebare primește răspuns.
Nu e pentru urgențe. Pericol acum: 112. Abuz sau neglijare: 119. Violență domestică: 0800 500 333.
În aplicație
Aplicația arată centre de terapie din câteva orașe din România și te duce pe site-ul lor. Programarea, tariful și confidențialitatea le stabilești direct cu centrul. Coparenta nu trimite centrului date despre tine sau despre copii și nu are niciun beneficiu financiar din asta.
În aplicație
Aplicația nu îți găsește un avocat și nu te pune în legătură cu el. Deschide directorul public al avocaților (UNBR) și tabloul public al mediatorilor, ca să cauți tu. Coparenta nu ține loc de avocat și nu dă consultanță pentru situația ta.
Ai o idee pentru Coparenta? Trimite o sugestie →
Calculator gratuit · fără cont
Calculatorul arată un exemplu de împărțire an de an a sărbătorilor pe următorii cinci ani — Crăciun, Revelion, Paștele ortodox, 1 Iunie — plus vacanțele școlare, cu datele lor aproximative. Este gratuit și nu cere cont.
Cât costă
Intenționăm să introducem ulterior un abonament pe familie, plătit de un singur părinte; părintele invitat nu plătește niciodată. Te anunțăm prin email și în aplicație cu cel puțin 30 de zile înainte ca abonamentul să devină necesar. Abonarea se face doar prin acțiunea ta explicită, în App Store sau în Google Play. Dacă alegi să nu te abonezi, nu ștergem nimic din ce ai creat.
«Am construit Coparenta pentru că aveam nevoie de ea. Coordonarea vieții copiilor între două case vine cu aceleași întrebări — cine îl ia, cine a plătit, ce s-a schimbat. Am vrut ca răspunsurile să stea într-un singur loc.»
„80% din problemele emoționale sunt de fapt probleme administrative neadresate.”
Răspunsul scurt vine primul. Detaliile, doar unde sunt utile.